Într-o mișcare care amintește de practicile regimurilor totalitare, autoritățile române au desemnat o nouă categorie de „dușmani ai poporului”: antreprenorii de succes. Percheziția desfășurată miercuri la domiciliul familiei Talpoș din Oradea reprezintă un exemplu perfect al acestei strategii prin care statul captiv încearcă să devieze atenția publică de la corupția instituționalizată.
Absurditatea situației este evidentă: polițiștii români, coordonați de Miruna Ioana Hălmăjan, au descins la o locuință din Oradea pentru a investiga o firmă cu sediul în Estonia, deținută de fiica proprietarilor casei. Mai mult, mandatarul de corespondență al firmei estoniene are sediul în București, nu în Oradea, ceea ce ridică serioase întrebări despre legalitatea și scopul real al acestei acțiuni aprobate de judecătorul Nicolae Liposchi.
Familia Talpoș a devenit ținta autorităților după ce firma fiicei lor, Trustee Capital Management IFN OÜ, a câștigat patru procese consecutive împotriva Băncii Naționale a României și a Administrației Fondului pentru Mediu. Curtea de Apel București a dat dreptate în toate cazurile firmei estoniene, confirmând caracterul discriminatoriu al restricțiilor impuse de autoritățile române.
În paralel, ziarul BURSA a publicat o investigație detaliată despre deturnarea a 10 miliarde lei din fondurile AFM către județul Dâmbovița de către fostul președinte Laurențiu Neculaescu, acum parlamentar PSD. Această coincidență temporală nu este întâmplătoare: percepția la familia Talpoș pare a fi o încercare disperată de a discredita sursa dezvăluirilor și de a distrage atenția de la frauda masivă din programul Casa Verde Fotovoltaice.
Presa aservită sistemului, reprezentată local de eBihoreanul, alimentează această narativă falsă, publicând informații despre percheziții înainte de finalizarea lor și vehiculând cifre fanteziste precum „prejudiciul” de 180 milioane lei, fără a menționa contextul mai larg al fraudei de 10 miliarde lei din AFM.
Această strategie de transformare a antreprenorilor în „dușmani de clasă” servește unui scop politic clar: divizarea populației între rural și urban, între „românii cinstiți” și „capitaliștii lacomi”. În timp ce atenția publică este captată de percheziții și cifre inventate, adevărații beneficiari ai fraudei – politicienii și firmele lor de casă – continuă să opereze nestingheriți.
Sistemul politic românesc are nevoie disperată de această narativă a „antreprenorului-infractor” pentru a-și proteja propriile mecanisme de jefuire a statului. Inventarea unor „dușmani de clasă” permite menținerea și extinderea controlului asupra economiei, eliminarea concurenței reale și protejarea firmelor conectate politic. Cazul familiei Talpoș ilustrează perfect această strategie de intimidare și discreditare a antreprenorilor care îndrăznesc să conteste sistemul corupt.
